MENIU

Polonia, determinată înaintea meciului cu România: " Am venit la București cu gândul de a câștiga"

Jakub Blaszczykowski, mijlocașul echipei naționale a Poloniei, spune că a venit la Bucureşti cu gândul de a câștiga, iar faptul că nu a învins de foarte mult timp România este un element motivațional în plus.

"Am venit la București cu gândul de a câștiga, cunoaștem potențialul echipei României. I-am văzut la Campionatul European și știm că pot juca foarte bine pe contraatac. Știm că este un adversar dificil, știm ce ne așteaptă, dar și noi ne cunoaștem valoarea. Suntem o altă echipă față de anii precedenți. Faptul că nu am învins România de mult timp într-un meci oficial este un element motivațional în plus pentru noi", a spus Blaszczykowski, citat de Agepres.

Jucătorul polonez și-a adus aminte de sezonul 2004-2005 când l-a avut antrenor pe Dan Petrescu la Wisla Cracovia. "Îmi aduc aminte de acea perioadă, eu eram la începutul carierei. Dan Petrescu era un antrenor cu metode specifice de lucru, cu o viziune clară. Din păcate rezultatele nu l-au ajutat atunci, dar țin să îi urez succes cu această ocazie", a adăugat Blaszczykowski.

Prezent la conferința de presă, fotbalistul Grzegorz Krychowiak a declarat că Polonia trebuie să demonstreze pe teren că este favorită. "Nu contează că suntem favoriți la acest meci. Important este că jucăm în deplasare împotriva unui adversar de calitate. Ce este pe hârtie nu contează. Pe stadion va fi o atmosferă frumoasă, sunt convins de asta. Mâine trebuie să demonstrăm pe teren dacă suntem favoriți", a menționat jucătorul echipei PSG.

Mijlocașul Piotr Zielinski a declarat că la finalul partidei de vineri speră să facă schimb de tricouri cu Vlad Chiricheș, colegul său de la Napoli. "În cantonamente la Napoli stau în aceeași cameră cu Vlad. Am discutat despre acest meci, dar foarte puțin. Nu am pus niciun pariu, poate la final vom face schimb de tricouri", a precizat jucătorul polonez.

Echipa națională de fotbal a României întâlnește la 11 noiembrie, de la ora 21,45, pe Arena Națională din Capitală, selecționata Poloniei, într-o partidă contând pentru Grupa E a preliminariilor CM 2018.

Mai multe articole despre:
fotbal Polonia Bucureşti Jakub Blaszczykowski