MENIU

Petrolul a transferat un atacant care a marcat 25 de goluri în prima ligă din Spania

Atacantul belgian Mohamed Tchite are 31 de ani și a semnat cu Petrolul un contract valabil până la vară cu opțiunea de prelungire pentru încă un sezon.

Mohamed Tchite a evoluat pentru toate cele trei cluburi importante belgiene: Anderlecht, Standard Liege și Club Brugge. Între 2007 și 2010 a fost legitimat în Spania, la Racing Santander. În prima divizie din Belgia a marcat 64 de goluri, în timp ce în Primera Division a înscris de 25 de ori.

El a ajuns la Petrolul din postura de jucător liber de contract.

"Tchite este un vârf de clasă și am mare încredere că ne va ajuta să ne îndeplinim obiectivele. Are un nume important în Belgia și sunt convins că se va remarca imediat și în campionatul românesc.

În absența lui Toto Tamuz, aflat în recuperare, aveam mare nevoie de un atacant și sunt foarte bucuros că Meme s-a alătura haitei noastre. Are un stil spectaculos, iar fanii noștri îl vor îndrăgi imediat", a declarat Rednic, scrie dolcesport.ro.

Mai multe articole despre:
Petrolul