MENIU

PĂCAT! Marţi dimineaţă, a decedat un mare campion român

Fostul rugbyst, antrenor și președinte al Federației Române de profil Viorel Morariu a decedat, marți dimineața, la vârsta de 85 de ani, anunță site-ul FRR.

Rugby-ul romanesc trece prin momente grele. Unul dintre jucatorii de legenda ai acestuia, o personalitate deosebita care a contribuit la cresterea si dezvoltarea sportului cu balonul oval atat pe terenul incadrat de buturi cat si in afara acestuia, in calitate de antrenor si presedinte al Federatiei Romane de Rugby, Viorel Morariu a incetat din viata.

Federatia Romana de Rugby isi exprima regretul fata de disparitia acestuia si este alaturi de familia indurerata.

In varsta de 85 de ani, „Nea Vio” cum era era cunoscut in lumea rugbyului s-a stins marti dimineata. Presedinte onorific al FRR, Viorel Morariu a primit numeroase distinctii de-a lungul carierei, meritele fiindu-i recunoscute si apreciate de Rugby Europe si World Rugby.

Fost capitan al echipei nationale pentru care a jucat 14 ani si cel mai influent jucator al generatiei sale, Morariu a ocupat pozitia de antrenor si manager al echipei Romaniei, dupa care a fost cooptat in forurile internationale ocupand diferite functii de conducere.

De profesie inginer (a absolvit Institutul de Cai Ferate – Constructii), flankerul Morariu a debutat pentru Romania la doar 20 de ani. A jucat de 37 de ori in tricoul nationalei intre 1950 si 1964, din care 22 au fost meciuri test. Romania a pierdut o singura in 14 meciuri in care a fost capitan. In acea perioada, Romania a fost neinvinsa timp de patru ani in intalnirile cu Franta, bucurandu-se de doua victorii la Bucuresti si doua egaluri in Franta. Victoria cu 11-5 in fata Frantei din 1960 a fost un moment de cotitura in istoria rugby-ului romanesc, fiind pentru prima data cand romanii reuseau sa invinga o mare putere a rugby-ului mondial.

Morariu a facut parte din selectionata regionala care a participat la turneele internationale din Anglia si Tara Galilor in 1955 si 1956, reusind sa inscrie impotriva echipelor Swansea, Harlequins si Gloucester.

De-a lungul carierei, atat ca jucator, cat si ca antrenor, a evoluat la un singur club, RC Locomotiva Grivita Rosie (devenit RC Grivita Rosie si apoi RC Grivita), cu care a reusit sa castige 10 Campionate Nationale si patru Cupei ale Romanie, mai mult reusind sa castige si Cupa Campionilor Europeni, dupa ce a invins Stade Montois (Mont-de-Marsan) cu 10-0, in 1964.

Sub conducerea lui, Romania a castigat cinci din cele 10 meciuri disputate intre 1965 si 1967. In 1977 a devenit manager al echipei nationale si a condus Romania in primele sale turnee internationale, in Anglia si Tara Galilor in 1978, Tara Galilor in 1979, Irlanda si Anglia in 1980, Scotia in 1981, Anglia in 1984-85 si Noua Zeelanda in 1991.

Viorel Morariu a fost intai vice-presedinte al Federatiei Romane de Rugby intre 1973 si 1987, cand a fost retras din functie de regimul comunist, odata cu caderea acestuia revenind in functia de Presedinte intre 1990 si 1998, dupa care a ramas presedinte onorific al forului de specialitate. In 1990 a fost ales vice-presedinte al FIRA-AER (responsabil cu problemele de dezvoltare si pregatire sportiva), pozitie pe care a ocupat-o timp de 14 ani, dupa care si-a pastrat doar statutul onorific. Ca membru in consiliul International Rugby Board, intre 1995-1999, Morariu a continuat sa supravegheze dezvoltarea jocului in randul natiunile afiliate la FIRA-AER.

Pasiunea lui Viorel Morariu pentru sport s-a transmis si fiului sau, Octavian, care i-a urmat exemplul si a devenit jucator international de linia a treia. Fost presedinte al Federatiei Romane de Rugby si al Comitetului Olimpic si Sportiv Roman, Octavian Morariu este in prezent presedintele Rugby Europe, forul care conduce rugbyul european.

In semn de omagiu, Federatia Romana de Rugby a decis ca la toate finalele programate in acest weekend, sambata si duminica, 27 si 28 mai, in Divizia A si SuperLiga CEC Bank, sa se tina un moment de reculegere.

Mai multe articole despre:
a murit Viorel Morariu