MENIU

Ovidiu Perianu, una dintre promisiunile FCSB! “Pintilii mă ajută mult, e mentorul meu”

FCSB a câștigat la Mediaș cu patru jucători sub 19 ani în primul ’11’, jucători formați la academia clubului.

Unul dintre aceștia este mijlocașul Ovidiu Perianu, care a declarat că este mai relaxat și mai încrezător sub conducerea noului antrenor Toni Petrea.

Ovidiu Perianu (18 ani) a jucat până în minutul 81 al partidei Gaz Metan Mediaș – FCSB 0-1. Mijlocașul central a fost înlocuit cu grecul Soiledis.

Perianu a jucat abia al treilea meci în Liga 1.

Suntem mai relaxați acum, deoarece Mister ne dă foarte multă încredere. Suntem bucuroși că am câștigat aici. A fost alegerea antrenorului să ne bage pe noi, tinerii, pe teren, și ne-a dat încredere ca să jucăm. Sper să ne dea cât mai multe minute și să rămânem la prima echipă. Rămâne de văzut ce va fi.

Mă simt bine, dar trebuie, cum să zic, să rămân cu picioarele pe pământ, să muncesc și să-mi văd de treaba mea. Pintilii mă ajută foarte mult, e mentorul meu, îmi dă multe sfaturi la antrenament, îi mulțumesc. Îmi doresc să ajung poate mai mare decât el. Și căpitan“, a spus Ovidiu Perianu la DigiSport.

Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.

Mai multe articole despre:
ovidiu perianu fcsb pintilii gaz metan liga 1