MENIU

Ovidiu Haţegan se află între cei 5 arbitri din Europa pentru JO de la Rio

Ovidiu Haţegan

Arbitrul român Ovidiu Haţegan a arbitrat doar două meciuri la Campionatul European din Franţa, însă centralul din Arad nu este nemulţumit că s-a întors acasă după faza grupelor şi consideră o recunoaştere a muncii sale delegarea pentru Jocurile Olimpice de la Rio, care vor avea loc în această vară.

Arbitrul român Ovidiu Haţegan a părăsit Campionatul European din Franţa după faza grupelor. Centralul din Arad a fost pe lista celor şase arbitri care nu vor mai oficia la centru partide la EURO 2016 în fazele eliminatorii. Scoţianul William Collum, rusul Serghei Karasev (centralul de la România - Elveţia), norvegianul Svein Oddvar Moen, francezul Clement Turpin şi cehul Pavel Kralovec (centralul de la România - Albania) sunt ceilalţi cinci arbitri care nu vor mai fi delegaţi la această ediţie a turneului final.

"Nu putem să ne rezumăm doar la cele două meciuri. Evident, mi-aş fi dorit să stăm mai mult, dar asta a fost decizia UEFA şi trebuie să o respectăm. Dar suntem extrem de bucuroşi că am avut şansa să participăm la acest eveniment fantastic. Mă bucur că am plecat cu fruntea sus de acolo, mesajul a fost unul pozitiv din partea UEFA, am inţeles motivele pentru care am fost trimis acasă. După cum aţi văzut, au rămas cei cu foarte mare experienţă, dar mesajul a fost unul pozitiv. Evident că, fiind la început de drum, au ţinut cont de vârsta noastră şi de lipsa meciurilor importante la nivel european. Am câştigat extrem de multă experienţă în această scurtă perioadă, am avut şansa să învăţ mai multe decât în ultimii doi ani de arbitraj", a declarat Ovidiu Haţegan la Dolce Sport.

Mai multe articole despre:
arbitri Ovidiu Haţegan JO 2016