MENIU

OLIMPIADA 2016. Top cel mai bine plătiţi jucători de la RIO

OLIMPIADA 2016. Kevin Durant, starul selecționatei masculine de baschet a Statelor Unite, campioana olimpică en titre, este cel mai bine plătit dintre cei 10.500 de sportivi participanți la cea de-a XXXI-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară, care are loc la Rio de Janeiro. 

OLIMPIADA 2016. Kevin Durant, care a semnat recent un contract pe două sezoane cu echipa Golden State Warrios, a realizat venituri de 56,2 milioane dolari pe an, cea mai mare parte a acestei sume provenind însă din contractele publicitare pe care le-a semnat, precizează revista Forbes, preluat de Agerpres.ro. 

Baschetbalistul american este urmat tenismanul sârb Novak Djokovic, actualul număr unu mondial, care a încasat 55,8 milioane dolari în ultimul an. De menționat că Djokovic a fost eliminat surprinzător în primul tur al probei de simplu a turneului olimpic de la Rio, de argentinianul Juan Martin del Porto.

Podiumul celor mai bine plătiți sportivi de la JO 2016 este completat de starul fotbalului brazilian, Neymar Jr, cu un total 37,5 milioane dolari pe an, la egalitate cu jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal.

În topul celor mai bine plătiți sportivi de la Olimpiada braziliană se mai află tenismanul japonez Kei Nishikori (33,5 milioane dolari), atletul jamaican Usain Bolt (32,5 milioane), baschetbalistul american Carmelo Anthony (30,9 milioane) și jucătoarea americană de tenis Serena Williams (28,9 milioane).

Mai multe articole despre:
sport Olimpiada 2016 kevin durant