MENIU

OFICIAL: Selecţionerul şi-a REZILIAT contractul cu Federaţia Română de Fotbal

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, vineri, că selecţionerul reprezentativei de tineret, Mihai Teja, şi-a reziliat contractul cu FRF şi va prelua conducerea tehnică a echipei Dinamo.

Burleanu s-a arătat nemulţumit că Mihai Teja nu a putut să continue proiectul început la echipa naţională de tineret.

FRF va anunţa cine va fi noul selecţioner al echipei naţionale under 21 la începutul anului viitor, anunţă Mediafax.

Mihai Teja se afla la conducerea reprezentativei de tineret a României din data de 6 noiembrie.

Luni, acţionarul majoritar al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a declarat că antrenorul echipei va fi stabilit după sărbători, refuzând să comenteze informaţiile vehiculate în mass-media, potrivit cărora Mihai Teja va prelua conducerea tehnică a formaţiei "alb-roşii". Acţionarul a precizat că Ionel Dănciulescu, cel care a condus echipa ca interimar după demisia lui Flavius Stoican, va rămâne în cadrul clubului.

Tehnicianul Flavius Stoican şi-a reziliat, la 12 noiembrie, pe cale amiabilă, contractul cu FC Dinamo, în locul său fiind numit până la finalul turului Ligii I Ionel Dănciulescu, cel care a ocupat până la acea dată funcţia de director general al clubului.

Mai multe articole despre:
Dinamo FRF teha