OFICIAL - Răzvan Burleanu a dezvăluit motivul pentru care Mircea Lucescu n-a mai venit la naţională
Anghel Iordănescu a fost prezentat oficial în funcția de selecționer al României, acesta urmând să fie ajutat de un staff tehnic din care vor mai face parte Viorel Moldovan, Daniel Isăilă și Ionuț Badea.
"Încă de când fostul selecționer a dat semne de plecare, am fost pregătiți și am luat în calcul toate variantele posibile. M-am consultat cu Anghel Iordănescu și am gândit împreună acest format cu care venim în față dumnevoastră, o echipă performantă, completă și unită. Acest staff nou se bucură de susținerea jucătorilor, avem unitatea și interesul pe care l-am asumat de la bun început, încrederea fotbaliștilor este foarte importantă.
Au fost două variante ideale, cei mai titrați antrenori: Lucescu și Iordănescu. Ei se încadrau în profilul selecționerului pe care îl căutam. L-am dorit pe Lucescu, a vrut și el asta, merita pe deplin, a vrut să susțină un proiect național. Din păcate, nu s-a putut acum, cei de la Șahtior nu au agreat această variantă", a spus Burleanu.
Sursa: digisport.ro