MENIU

Oficial. Fosta campioană a României a intrat în FALIMENT. Tribunalul s-a pronunţat

Tribunalul Bucureşti a decis ca Oţelul Galaţi, campioana României în 2011, să intre în faliment. Săptămâna trecută, moldovenii retrogradaseră sportiv în Liga a III-a.

Oţelul Galaţi poate face recurs la această decizie, nefiind definitivă.

În temeiul art. 107 alin. 1 lit. B din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune intrarea în faliment prin procedura generală a debitorului SC FOTBAL CLUB OŢELUL SA. În temeiul art. 107 alin 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei ridică dreptul de administrare al debitorului şi dispune dizolvarea societăţii debitoare.

Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei, în sarcina lichidatorului judiciar.
Stabileşte termen de maxim 10 zile de la data notificării deschiderii procedurii falimentului de predare a gestiunii averii de la debitor către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate până la deschiderea procedurii. Dispune întocmirea şi predarea către lichidatorul judiciar, în termen de maxim 10 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii.

Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor menţionate la art. 108 alin. (3) din lege, în vederea întocmirii tabelului suplimentar – 16.05.2016; b) termenul de verificare a creanţelor menţionate la art. 108 alin. (3) din lege, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului suplimentar al acestora – 15.06.2016; c) termenul de depunere la tribunal a contestaţiilor – 05.07.2016; d) termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat – 15.07.2016. Numeşte lichidator judiciar provizoriu pe SCP MB Management IPURL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din lege, cu o remuneraţie de 1.500 lei din averea debitorului.

Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi.

În temeiul art. 108 alin. 1 şi 2 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, dispune ca lichidatorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art. 61 alin. 3 din lege, privind intrarea debitorului în procedura falimentului prin procedura generală, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor/administratorul judiciar, menţionată la art. 107 alin 2 lit. e), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii.

Fixează termen pentru continuarea procedurii la 07.09.2016, C. 5, ora 09.00. Executorie. Cu recurs, în termen de 7 zile de la comunicare”, a anunțat Tribunalul București.

Mai multe articole despre:
Oţelul Galaţi faliment