Ofertele nu îl tentează. Răzvan Lucescu: “Nimeni nu ştie ce va fi în 2021!”
Curtat de turcii de la Fenerbahce, Răzvan Lucescu nu stă cu gândul la ofertele primite. Antrenorul român vrea să îşi ducă până la final contractul cu Al Hilal.
Răzvan Lucescu aşteaptă cu nerăbdare reluarea sezonului şi în Arabia Saudită. După ce a câştigat Liga Campionilor Asiei cu Al Hilal, antrenorul român este aproape de încă două trofee cu echipa din Ryadh.
“Am contract până în 2021, nu mă interesează nimic altceva. Am avut o experienţă frumoasă, am câştigat un trofeu continental, poate cel mai important din cariera mea până acum. Suntem pe primul loc, cu opt etape înainte de final, avem şase puncte avans, suntem în semifinalele Cupei. Gândul meu este să îmi duc până la sfârşit acest contract. Apoi, nimeni nu ştie ce va fi în 2021. Poate îmi va fi dor de casă, poate voi simţi nevoia să plec în altă parte, poate cei de aici vor fi foarte mulţumiţi şi vom continua” – a explicat Lucescu la Digi Sport.
Al Hilal i-a redus şi lui Răzvan Lucescu salariul pe perioada întreruperii forţate de pandemia de coronavirus. Antrenorul român s-a declarat de acord cu măsura.
Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.