„Obiectivele rămân neschimbate” Mesajul Cristinei Neagu după ce şi-a prelungit contractul cu CSM București
Cristina Neagu (31 de ani) și-a prelungit contractul cu CSM București pentru încă două sezoane. Handbalista a postat un mesaj pe Instagram în care vorbește despre planurile de viitor.
Neagu a fost desemnată de patru ori, de către IHF, cea mai bună jucătoare a lumii, în 2010, 2015, 2016 și 2018.
A câștigat Liga Campionilor în 2015 și medalia de bronz la Campionatul Mondial.
„Încă doi ani la CSM București! Obiectivele rămân neschimbate, vrem să câștigăm fiecare meci, și pentru asta avem nevoie de sprijinul vostru! Vă așteptăm în număr cât mai mare vineri, pentru meciul revanșă împotriva celor de la Ferencvaros! Hai CSM!„, a scris Cristina Neagu pe Instagram.
A primit Cheia Bucureștiului și o Diplomă de Excelență
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, i-a acordat ieri Cristinei Neagu o distincție pentru întreaga activitate.
La întâlnire au participat si directorul CSM București, atleta de renume mondial Gabriela Szabo, viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, consiliera Ligia Enache – membru in CA al CSM, precum și șeful secției de handbal a CSM București, cunoscutul comentator sportiv, Vlad Enăchescu.
Vezi pe realitateasportiva.net mesajul Gabrielei Firea.