Noul selecţioner Christoph Daum a vorbit despre salariul pe care îl primeşte de la FRF
Noul selecţioner Christoph Daum a vorbit despre salariul pe care îl primeşte de la FRF.
"Nu am nimic împotrivă dacă termenii contractului meu apar la ziar. Cred că fiecare poate să trăiască mai departe cu aşa ceva, pentru că e un contract moderat, rezonabil, e cel mai prost contract pe care l-am încheiat vreodată, eu aş putea să spun asta. Dar nu mă interesează, l-am încheiat cu plăcere.
Nu a fost voba de bani şi pot să spun că dacă avem succes împreună, pentru mine e nepreţuit, indiferent dacă lucrez pentru banii de azi sau pentru mult mai mulţi. Le-am spus avocaţilor care au negociat cu FRF să găsească o soluţie bună, acceptabilă, nu vreau să mănânc mai mult de o dată pe zi mâncare caldă, să conduc o maşină, să am o locuinţă.
Toate acestea le am deja. Am toată libertatea, deci nu trebuie să muncesc din motive financiare şi asta îmi dă o mare libertate. Şi pot să accept şi un asemenea contract, în care nu mă interesează banii", a declarat Daum, la Dolce Sport, preluat de news.ro.
Întrebat despre sumele vehiculate de presa germană şi de cea română, 1,1 milioane de euro pe an, respectiv 550.000 de euro, Daum a răspuns: "Sunt convins că nici eu, nici federaţia nu au dat informaţii despre sume. Am avut aceeaşi poziţie, suntem confidenţiali în ceea ce priveşte contractul, dar trebuie să vă spun că jurnaliştii din România se află aproape de realitate şi nu speculanţii din Germania."
Christoph Daum este de joi noul antrenor principal al naţionalei României, el semnând un contract valabil până în 2018.