Tragedie aviatică! Patru fotbaliști și președintele unui club au murit pe loc - Autoritățile anunță că nu există supraviețuitori
Lumea fotbalului a fost lovită de o nouă dramă, după ce patru fotbalişti şi preşedintele clubului şi-au pierdut viaţa în urma unui accident aviatic.
Tragedia a avut loc în Brazilia, iar cei care şi-au pierdut viaţa făceau parte din echipa celor de la Palmas FR.
Accidentul de avion a avut loc duminică, iar pe lângă cei patru jucători de fotbal şi preşedintele Lucas Meira, pilotul aparatului de zbor şi-a pierdut şi el viaţa, potrivit news.ro.
Cei patru jucători care au decedat sunt Lucas Praxedes, Guilherme Noe, Ranule şi Marcus Molinari.
Accidentul de avion a avut loc la un aeroport privat din Luzimangues, iar aeronava s-a prăbuşit la scurt timp după ce a decolat de la sol.