Năstase atac dezlănțuit la adresa Soranei Cîrstea
Ilie Năstase i-a dat o replică dură Soranei Cîrstea, care care a spus că este ciudată numirea acestuia în calitate de căpitan-nejucător al echipei de Fed Cup și că i se pare că fostul lider ATP nu vrea să fie la lot.
"Eu nu ştiu în ce calitate a vorbit acea fetiţă sau duduie despre mine. Eu nu ştiu nici cine este. Pe ce loc mondial e ea? Nici nu face parte din echipă.
Să stea liniştită. Eu nu vin în locul Alinei Tecşor. Tot ea o să antreneze echipa, iar dacă se va decide să stea pe scaun lângă mine eu chiar nu am nici o problemă. Vreau să îi amintiţi duduii Cîrstea că eu, Ilie Năstase, am fost numărul 1 mondial. Şi vreau să îi mai amintiţi că la mine s-au terminat cu nepotismele sau prieteniile pe la lot. Vor juca doar cele mai în formă jucătoare şi o să mă uit cu atenţie pe clasament ca să văd pe ce locuri sunt jucătoarele.
Eu nu m-am teleportat pe funcţia de căpitan-nejucător. Am fost numit de către Federaţia de Tenis. Ştiu că Simona, Irina şi Monica au discutat între ele în legătură cu numirea mea și au fost de acord.Eu am preluat postul de căpitan-nejucător deoarece vreau să ajut cât pot eu de mult pentru ca echipa de Fed Cup să se califice cât mai repede în Grupa Mondială. Consider că avem valoare să ajungem acolo sus", a spus Năstase pentru Fanatik.