MENIU

Monica Niculescu, lăudată pe site-ul WTA: "Lovitura lunii aprilie!"

<p>Monica Niculescu, &icirc;n finala turneului de la Guangzhou</p>

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu a ieșit învingătoare în ancheta pentru cea mai frumoasă lovitură a lunii aprilie în circuitul profesionist feminin, anunță site-ul WTA.

Monica Niculescu s-a impus cu un procentaj covârșitor de 79%, devansându-le pe Angelique Kerber (9%), Sara Errani (5%), Laura Siegemund (5%) și Caroline Garcia (2%) în ancheta bazată pe voturile internauților.

Niculescu a candidat cu o fază reușită în meciul cu Petra Kvitova (Cehia), la Stuttgart, la scorul de 3-1 în favoarea româncei. Monica a finalizat un schimb disputat cu o lovitură de backhand în lung de linie, relatează Agerpres.

Monica Niculescu a fost învinsă de Petra Kvitova cu 2-6, 7-6 (5), 6-2, pe 21 aprilie, în optimile de finală ale turneului WTA de la Stuttgart, dotat cu premii totale de 693.900 dolari, după ce a ratat trei mingi de meci.

Celelalte jucătoare nominalizate pentru cea mai frumoasă lovitură a lunii trecute sunt Caroline Garcia (Franța) la Charleston, italianca Sara Errani, pentru o fază reușită la Charleston, germancele Angelique Kerber și Laura Siegemund, pentru lovituri reușite la Stuttgart. Garcia a fost reținută în această anchetă cu o fază reușită în meciul cu Irina Begu de la Charleston, la scorul de 4-6, 5-2, 30-15. Begu a învins-o în primul tur la Charleston pe Carolina Garcia cu 6-4, 2-6, 7-6 (3).

De menționat că Monica Niculescu a fost de partea cealaltă a fileului la faza cu care Agnieszka Radwanska a câștigat ancheta pentru lovitura lunii martie în circuitul WTA, la Miami. Celelalte laureate ale anului au fost Caroline Wozniacki (ianuarie) și Agnieszka Radwanska (februarie).