MENIU

Momentul adevărului! Islanda – România, ultima șansă pentru EURO 2020! Avem emoții de la 21:45

România joacă în această seară în Islanda un meci decisiv în drumul spre Euro 2020, turneul final amânat pentru vara anului următor. 

Tricolorii dau piept cu nordicii care au surprins Europa în ultimii ani. Islanda a fost prezentă atât la Euro 2016 cât și la CM 2018, iar în urmă cu 4 ani a ajuns chiar până în sferturile de finală ale competiției. Islandezii au debutat în noul sezon al grupelor Nations League cu două înfrângeri.

Au fost învinși de Anglia și Belgia luna trecută și au ajuns în barajele pentru Euro 2020 după ce au terminat pe locul 3 într-o grupă preliminară în care au fost depășiți de campioana mondială, Franța și de Turcia. Pe de altă parte tricolorii au impresionat în primele două meciuri susținute în acest an.

Au obținut 4 puncte după ce au remizat cu Irlanda de Nord și au învins Austria în grupele Nations League. Au fost și primele meciuri ca selecționer pentru Mirel Rădoi, cel care în urmă cu aproape un an l-a înlocuit pe Cosmin Contra pe banca primei reprezentantive. România a reușit să obțină prezența în barajele pentru CE de pe ultimul loc eligibil pentru reprezentativele care nu au reușit să se califice în urma preliminariilor clasice.

România a terminat pe locul 4 grupa din care a făcut parte, în spatele Spaniei, Suediei și Norvegiei. Cele două naționale s-au mai întâlnit doar de două ori până acum. În preliminariile pentru CM 1998, Generația de Aur se impunea în ambele meciuri cu 4-0.  În cazul în care vor trece de Islanda, Maxim & Co vor juca un nou baraj pentru prezența la Euro 2020 împotriva învingătoarei din duelul Bulgaria – Ungaria. Alte șase meicuri decisive se mai dispută astăzi pe continent.

Meciul Islanda - Romania este LIVE VIDEO BLOG pe realitateasportiva.net de la ora 21:45.

Mai multe articole despre:
islanda romania euro 2020 live blog live text video blog