MENIU

Mircea Lucescu nici n-a apucat să antreneze la Zenit, dar a şi dat o lovitură de 55,8 milioane euro

Mircea Lucescu

Atacantul brazilian Hulk, în vârstă de 29 de ani, a devenit cel mai scump transfer din istoria fotbalului chinez, el fiind achiziţionat de Shanghai SIPG de la Zenit Sankt Petersburg, echipă antrenată de Mircea Lucescu, cu 55,8 milioane de euro.

Zenit a anunţat, joi, pe site-ul oficial, transferul lui Hulk, adăugând că suma ar putea creşte, în funcţie de performanţele fotbalistului, conform news.ro.

Hulk juca la Zenit Sankt Petersburg din septembrie 2012, când a fost transferat de la FC Porto pentru 40 de milioane de euro. În cei aproape trei ani petrecuţi la gruparea rusă, brazilianul a înscris 77 de goluri.

Potrivit presei portugheze, şi FC Porto va beneficia din transferul lui Hulk în China, urmând să primească 558.000 de euro.

Transferul lui Hulk este cel mai scump din istoria fotbalului chinez. Precedentul record, de 50 de milioane de euro, a fost stabilit în luna februarie, când Jiangsu Suning, la care antrenor era Dan Petrescu, a achiziţionat tot un brazilian, pe Alex Teixeira, de la Şahtior Doneţk, echipă care era pregătită atunci de Mircea Lucescu.

Presa internaţională scrie că Hulk va avea un salariu anual de 20 de milioane de euro şi îi va egala în această privinţă pe argentinianul Lionel Messi şi pe portughezul Cristiano Ronaldo.

Mai multe articole despre:
Mircea Lucescu Zenit