Mihaela Buzărnescu, revelaţia de la Roland Garros, continuă să uimească în circuitul WTA
Mihaela Buzărnescu s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului WTA de la Nottingham, dotat cu premii totale de 226.750 dolari, după ce a trecut de Veronica Cepede Royg (Paraguay) cu 6-2, 3-6, 7-6 (5).
Buzărnescu (30 ani, 30 WTA), a cincea favorită, a obţinut prima sa victorie pe iarbă din acest sezon în două ore şi 6 minute, la prima sa confruntare cu Cepede Royg (26 ani, 120 WTA), conform Agerpres.
Românca a reuşit nu mai puţin de 13 aşi, dar a avut şi 6 duble greşeli. Jucătoarea sud-americană a făcut şi ea 6 duble greşeli şi a avut 2 aşi.
Mihaela Buzărnescu a avut două mingi de meci în setul al treilea, la 5-4, dar le-a ratat pe ambele, iar apoi s-a ajuns în tiebreak. Cepede Royg a condus cu 5-3 în tiebreak, dar românca a făcut patru puncte consecutive şi a obţinut victoria.
Buzărnescu şi-a asigurat un cec de 3.400 dolari şi 30 de puncte WTA, iar în faza următoare o va înfrunta pe americanca Irina Falconi (28 ani, 152 WTA), victorioasă cu 6-4, 6-1 în faţa australiencei Arina Rodionova.
La dublu, Buzărnescu face pereche cu britanica Heather Watson, împotriva principalelor favorite, Liudmila Kicenok (Ucraina)/Ala Kudriavţeva (Rusia).