Messi a scăpat! Veste bună pe care a primit-o vedeta Barcelonei
Atacantul argentinian al echipei FC Barcelona, Lionel Messi, a fost absolvit de vină într-un caz de evaziune fiscală de 4,1 milioane de euro, a anunţat, marţi, Gazzetta dello Sport.
În schimb, procurorul a cerut ca tatăl jucătorului, Jorge Horacio Messi, să fie sancţionat cu închisoare pentru 18 luni şi cu o amendă de două milioane de euro, scrie Mediafax.ro.
Cei doi erau suspectaţi de o evaziune fiscală de 4,16 milioane de euro, fiind acuzaţi că au ascuns de fiscul spaniol o parte a veniturilor din drepturile de imagine ale jucătorului, din perioada 2006-2009. Messi şi tatăl său neagă acuzaţiile, susţinând că vinovat ar fi un fost impresar al jucătorului.
La 14 august 2013, tatăl lui Messi a plătit cinci milioane de euro fiscului.
Apărarea a încercat să îl exonereze pe fotbalist de orice responsabilitate şi să îl acuze pe unul dintre foştii impresari ai acestuia, Rodolfo Schinocca.