Mesajul Simonei Halep înainte de partida României cu Germania
Jucătoarea de tenis Simona Halep consideră că terenul de zgură de la Cluj-Napoca pe care se va desfăşura partida din FedCup împotriva Germaniei avantajează echipa României, sperând într-o victorie a naţionalei ţării noastre, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Întrebată, duminică seara, de corespondentul MEDIAFAX la sosirea pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj dacă jocul pe zgură avantajează echipa României, Simona Halep a spus că ei, personal, îi place zgura şi joacă destul de bine pe o astfel de suprafaţă.
„Din punctul meu de vedere, eu cred că da. Mie îmi place zgura, joc destul de bine pe zgură, vom vedea. Şi ele joacă bine, suntem la un nivel foarte ridicat, unde toate jucătoarele jucăm bine cam pe toate suprafeţele. Eu sper să fim mult mai încurajate decât ele şi să câştigăm, e tot ce ne dorim. Suntem o echipă puternică, mai solidă, valori mult mai apropiate şi cred că putem face un meci bun, să şi câştigăm. Nu este exclus, dar va fi un meci foarte greu”, a spus Halep.