"Meciul secolului" la Roland Garros! Adevărata finală se joacă astăzi
Cel mai aşteptat meci de la ediţia din acest an a Marelui Şlem de la Paris are loc, miercuri, în sferturile de finală: regele încoronat al zgurii pariziene, Rafael Nadal, câştigător a 9 cupe ale muschetarilor în ultimii 10 ani, va încerca să-l oprească din nou pe cel mai în formă jucător al anului, Novak Djokovic, căruia îi lipseşte această cupă din vitrina de trofee.
Expertul Eurosport, Mats Wilander, consideră că meciul ce-i opune pe Djokovic şi Nadal la Roland Garros este cel mai important sfert de finală din istoria tenisului în era Open.
Din cauza faptului că Nadal a coborât până pe locul 7 ATP ca urmare a rezultatelor modeste din 2015, spaniolul nu a mai putut evita, la tragerea la sorţi, ciocnirile cu "titanii". Mulţi se întrebau dacă ibericul, dezamăgitor pe suprafaţa sa favorită în această primăvară, va fi capabil să ajungă între primii 8.
Din fericire, Nadal nu doar că şi-a regăsit loviturile teribile, dar s-a arătat a fi extrem de proaspăt fizic şi, mai ales, cu un mental excelent. Tenismanul născut în Manacor şi-a expediat până acum toţi adversarii foarte uşor (ultimul pe listă Jack Sock, în optimi, scor 6-3, 6-1, 5-7, 6-2).
De partea cealaltă, Djokovic nu a avut nici el mari probleme, şi a ajuns în sferturi fără să piardă niciun set. Luni, în optimi, sârbul a trecut fără emoţii de unul dintre favoriţii gazdelor, Richard Gasquet, scor 6-1, 6-2, 6-3. Liderul mondial are un sezon aproape perfect până acum. Ultima partidă a pierdut-o în februarie, în faţa eleveţianului Roger Federer, în finala turneului de la Dubai.