Meciul amical Fenerbahce Istanbul - Olympique Lyon a fost anulat
Meciul amical dintre echipa Fenerbahce Istanbul şi formaţia franceză Olympique Lyon a fost anulat din cauza situaţiei politice din Turcia, a anunţat, sâmbătă dimineaţă, clubul turc, citat de L'Equipe, preluat de News.ro.
Partida amicală ar fi trebuit să se dispute sâmbătă seară.
Într-o postare făcută pe contul de Twitter, clubul Olympique Lyon anunţă că aşteaptă în linişte revenirea în Franţa.
Disputarea meciului amical Fenerbahce Istanbul - Olympique Lyon a mai fost pusă o dată în discuţie, în urmă cu două săptămâni şi jumătate, după atentatul de la aeroportul Ataturk din capitala Turciei.
În Turcia a avut loc o tentativă de lovitură de stat în urma căreia 194 de persoane au murit, peste 1.100 au fost rănite, iar peste 1.500 au fost arestate.