MENIU

Marin Condescu se retrage de la conducerea echipei Pandurii Târgu Jiu

<p>Marin Condescu </p>

Marin Condescu a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că se retrage din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţiei al echipei Pandurii Târgu Jiu, în locul său urmând să rămână preşedintele executiv Eugen Pârvulescu.

Președintele Federației Naționale Mine Energie, Marin Condescu, a spus că în următoarele zile va face toate demersurile oficiale pentru ca retragerea sa se materializeze în actele juridice ale clubului sportiv, astfel încât până la 1 februarie Eugen Pârvulescu să fie înregistrat oficial la Judecătoria Târgu Jiu ca reprezentant al sindicatelor miniere în Consiliul de Administrație.

"Așa cum am promis, mă retrag din Consiliul de Administrație, forțat de sindicatele care m-au trimis acolo. Consider că în zece ani de când sindicatele s-au implicat în activitatea echipei Pandurii acestea și-au făcut pe deplin datoria. Am luat o echipă din liga a treia și am dus-o până în grupele Europa League, timp în care am dat inclusiv jucători în echipa națională a României", a spus Condescu.

El a mai afirmat că sindicatele pe care le reprezintă rămân în continuare alături de Pandurii Târgu Jiu, acestea susținându-l pe actualul președinte executiv al clubului, Eugen Pârvulescu, să fie reprezentantul lor în Consiliul de Administrație al echipei.
"Am toată încrederea în Eugen Pârvulescu. Este un bun profesionist și știe foarte bine echipa și ce trebuie făcut aici pentru ca rezultatele să fie și mai bune de acum încolo. El este propunerea noastră, a sindicatele, dar sper să fie președinte și din partea celorlalți membri din Consiliul de Administrație și din Adunarea Generală a Acționarilor", a mai spus Condescu.

Acesta a menționat că demisia sa din fruntea echipei de fotbal găsește clubul cu 3,5 milioane de euro, bani suficienți pentru cheltuielile necesare până spre sfârșitul campionatului.
"Sunt bani din transferuri, din drepturi de televiziune și de la UEFA, pentru jocurile din Europa League. În iunie ar trebui încasată a doua rată din drepturile de televiziune, peste un milion de euro, și în condițiile acestea cred că nu vor fi probleme la club și că echipa se va descurca și fără bani de la Complexul Energetic Oltenia, care și așa nu a plătit întotdeauna cât a promis", a adăugat Marin Condescu.

Anunțul lui Marin Condescu privind retragerea sa din fruntea Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu vine în contextul în care ancheta penală în care acesta este implicat alături de fostul vicepreședinte al echipei, Viorel Temelescu, este aproape de finalizare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj.

Procurorul care în noiembrie 2013 a dispus reținerea pentru 24 de ore și care a cerut arestarea celor doi, fără să obțină mandate pe numele acestora, din lipsă de probe, a solicitat Curții de Apel Craiova ca un eventual rechizitoriu în cazul acestora să nu se judece la instanțele din Gorj. Magistrații Curții de Apel Craiova au dispus, vineri, ca un eventual rechizitoriu să fie înaintat spre judecată Tribunalului Olt, Condescu precizând că nici el și nici Temelescu nu au mai fost chemați până acum de către procuror pentru eventuale audieri sau pentru a li se prezenta rechizitoriul.

"Când se vor finaliza cercetările probabil ni se va prezenta un rechizitoriu, dar deocamdată nu am primit nicio citație. Am aflat doar că procurorul de caz a cerut ca un eventual rechizitoriu să fie judecat oriunde altundeva, dar nu la Gorj. E păcat că se aruncă o anatemă necuvenită pe instanțele de la Târgu Jiu, dar vom merge la orice instanță pentru a ne proba nevinovăția, daca acestea sunt procedurile", a menționat Marin Condescu.