MENIU

Maria Şarapova ar putea reveni pe teren mai devreme de doi ani

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) a anunţat astăzi, prin intermediul unui comunicat de presă că, atât Maria Şarapova, cât şi Federaţia Internaţională de Tenis au decis, de comun acord să amâne verdictul TAS pentru luna septembrie.

Cele două părţi şi-au motivat cererea de a nu grăbi verdictul TAS prin faptul că nu au avut destul timp la dispoziţie pentru pentru a-şi pregăti cât mai bine dosarele dar şi pentru că programul din această perioadă este foarte încărcat, scrie Mediafax.ro.

O decizie în acest caz este aşteptată pe data de 19 septembrie, astfel că Maria Şarapova nu va putea participa la Jocurile Olimpice de la Rio, ce vor avea loc în perioada 5-21 august 2016.

Pe 9 iunie 2016, Maria Şarapova a depus un apel către TAS, la decizia Federaţiei Internaţionale de Tenis, conform căreia sportiva din Rusia era suspendată pentru o perioadă de 2 ani după ce a fost testată pozitiv la Meldonium. Şarapova a cerut atunci anularea pedepsei sau reducerea ei.

Mai multe articole despre:
Tenis Maria Şarapova Jucătoare de tenis Meldonium