MENIU

Marea finală a circuitului Superkombat va avea loc în Angola

Marea finală a circuitului Superkombat din acest an va avea loc pe 7 noiembrie în capitala statului Angola, Luanda, fiind pentru prima oară în istorie când promoţia românească înfiinţată în 2011 va organiza cel mai mare eveniment al anului în afara Europei, a dezvăluit promotorul Eduard Irimia, care a adăugat că Superkombat va reveni pe 2 octombrie la Milano.

Astfel, federaţia mondială condusă de Eduard Irimia, a cărei sediu este în Marea Britanie, în asociere cu compania Andrada Servexim, reprezentată de Adrian Ratcu, va pune în scenă cea mai importantă gală pe reguli K-1 organizată vreodată în Africa. Printre sportivii români care şi-au asigurat deja calificarea la gala din Luanda se numără Raul Cătinaş, Benjamin Adegbuyi, Andrei Stoica şi Bogdan Stoica, iar la eveniment vor lua parte cei mai buni luptători din lume la ora actuală, a dezvăluit Eduard Irimia.

“Va fi un moment important nu doar pentru kicboxul românesc, ci va fi un adevărat boom la nivel mondial pentru că pentru prima dată în istorie o gală atât de mare va avea loc pe tărâm african. Finala de la Luanda va fi transmisă în direct în 93 de ţări. Ţin să îi felicit pe partenerii noştri din Angola pentru profesionalismul de care au dat dovadă până acum”, a precizat promotorul român.

Până în prezent, promoţia fondată de Eduard Irimia a organizat evenimente în ţări precum Germania, Muntenegru, Bulgaria, Olanda, Elveţia, Italia, Croaţia, Brazilia, Emiratele Arabe Unite şi Austria, astfel că finala din Angola va reprezenta o premieră.

Până la finala de la Luanda, Superkombat va mai avea organiza un eveniment de anvergură, pe 2 octombrie, la Milano, în Italia, acolo unde de asemenea printre luptători se vor numără şi români precum Cătălin Moroşanu, Raul Cătinaş şi fraţii Stoica. “E o promisiune pe care am făcut-o anul trecut fanilor români, care au venit în număr extrem de mare. Revenim în Italia, iar acum, pentru a evita situaţia de anul trecut (n.r adversarul lui Moroşanu s-a accidentat înainte de începerea galei), Moroşanu va avea doi adversari gata de meci”, a mai afirmat Irimia.

Mai multe articole despre:
Angola Superkombat