"Mai rămâi la Steaua?" Reacția lui Mirel Rădoi, după victoria roş-albaştrilor cu CS U Craiova
Deși s-a despărțit de Steaua, atât din funcția de director sportiv, cât și din cea de antrenor, Mirel Rădoi a rămas alături de echipă. Împreună cu Nicolae Dică, fostul tehnician al Stelei a urmărit partida de la Pitești, cu Craiova, de la tribuna oficială a arenei din Trivale.
La finalul partidei câștigate de Steaua cu 2-0 în fața Craiovei, însă, Rădoi a refuzat să dea declarații presei, preferând să părăsească arena în grabă. Fostul antrenor a aruncat doar peste umăr câteva cuvinte, în timp ce se îndepărta.
” - Ești fericit pentru Steaua, Mirel?
- Ar fi culmea să nu fiu. Normal că sunt.
- Mai rămâi la Steaua?
- Da, dar doar ca suporter!”, a fost dialogul dintre Rădoi și jurnaliști.
La startul partidei de la Pitești, patronul Gigi Becali, aflat și el la meci, a vorbit despre prezența finului său în tribune, dar și despre despărțirea de acesta.
Mai multe pe digisport.ro.