Luminiţa Huţupan, revenire de senzaţie la U Cluj
Luminiţa Huţupan, antrenorul secund de la U Alexandrion Cluj, se declară mulţumită că a revenit în handbal la un club unde se promovează jucătoarele tinere.
"Este o echipă cu atitudine unde se promovează tineretul, fiind un important proiect extraordinar pentru viitor la U Alexandrion Cluj. Ce am văzut până acum e că lotul este foarte bine pregătit fizic și psihic, însă mai avem de lucrat individual și colectiv. M-am acomodat foarte bine la Cluj. Am mai lucrat cu câteva fete și la Centrul de Excelență și m-am bucurat să văd că au progresat. Sper ca prin venirea mea să progreseze și mai mult și mi-aș dori să mă depășească la reușite în carieră. Mă bucur enorm să lucrez din nou cu Carmen Amariei și tot ce îmi doresc este să ne realizam obiectivele. Iar faptul că ne cunoaștem de foarte mult timp ne va ajuta în viitor", a declarat fostul portar de la Oltchim şi de la naţionala României.
Pe termen scurt, Luminița Huțupan speră ca U Alexandrion Cluj să obțină victoria în meciul de acasă cu CSM Ploiești, de sâmbătă, 17 octombrie: "Va fi un meci foarte greu în compania unei echipe care are ca obiectiv clasarea în primele 5 echipe din liga națională, dar cu siguranță noi vom face tot posibilul să ne adjudecăm cele 3 puncte puse in joc".
Conducerea echipei U Alexandrion a decis ca, începând din 21 septembrie, locul de antrenor secund să fie ocupat de de Luminița Huțupan, care va fi responsabilă și de pregătirea portarilor.
Luminița Huțupan are un palmares impresionat: de trei ori câștigătoare a Ligii Campionilor, de două ori câștigătoare a Supercupei Europei, de 10 ori câștigătoare a Ligii Naționale din România și a Campionatului Național sloven, de 9 ori câștigătoare a Cupei României și a Cupei Sloveniei, câștigătoare a Supercupei României 2007, câștigătoare a Cupei Cupelor 2007, câștigătoare a Trofeului Campionilor 2007, semifinalistă a Ligii Campionilor în 2012. Cu echipa națională a României, Luminița Huţupan a obținut locul al doilea Campionatul Mondial din 2005, are titlurile de cel mai bun portar la Campionatul European din 2000, cel mai bun portar la Campionatul Mondial din 2005, cel mai bun portar din toate timpurile — votată cu 93,77% pe pagina oficială a IHF.