Ludovic Orban, ținta jurnaliștilor francezi: ”România se teme că nu e pregătită!”
România a intrat în atenția agenției de presă AFP după ce nu a respectat angajamentele asumate în dosarul de candidatură pentru organizarea unor meciuri de la Campionatul European din 2020. Cele trei stadioane promise nu au fost finalizate, iar calea ferată de la Aeroportul Otopeni la Bucureşti este în stadiul de proiect.
Bucureștiul va găzdui patru meciuri de la EURO 2020, trei din cadrul Grupei C și una în faza optimilor de finală, pe 14, 18, 22 și 29 iunie 2020, pe Arena Națională.
Fanii români riscă să nu-și vadă favoriții la turneul final, în condițiile în care ‘tricolorii’ au ratat calificarea prin preliminarii. Liga Națiunilor este ultima speranță pentru România și urmează un baraj cu Islanda, pe 26 martie, în deplasare.
„În 2014, noi ne-am angajat să îndeplinim un set de condiții pentru a putea organiza cele patru meciuri de la Campionatul European. Practic, se poate spune că timp de patru ani nu s-a făcut aproape nimic. Deși toată lumea știa că noi avem niște angajamente luate pe care trebuie să le îndeplinim„, a spus premierul Ludovic Orban.
Președintele FRF, Răzvan Burleanu, susține că lucrările la arenele Ghencea şi Arcul de Triumf sunt în grafic, pentru a putea găzdui antrenamente ale echipelor care vor fi prezente la Bucureşti. Sunt întârzieri la stadionul Giuleşti.
Vezi pe realitateasportiva.net ce au scris jurnaliștii francezi.