Lucian Bute se antrenează din greu pentru meciul cu DeGale! Ultima dată a fost în faţa fanilor
Boxerul Lucian Bute, care pe 28 noiembrie are o nouă șansă la titlul mondial IBF, a efectuat duminică un antrenament scurt dar intens pe un ring instalat într-un mall din Quebec, în vederea promovării meciului cu campionul britanic James DeGale, informează presa canadiană.
Bute a făcut același lucru şi într-un mall din Bucureşti pe 5 iulie 2011, înaintea meciului cu francezul Jean-Paul Mendy de la Romexpo, când și-a apărat cu succes titlul mondial IBF la supermijlocie. Circa 100 de curioși și amatori de box au urmărit ineditul antrenament cu public al fostului campion mondial, scrie Agerpres.ro.
Boxerul româno-canadian va încerca să recucerească centura mondială deținută între 2007 și 2012, iar susținerea publicului canadian poate juca un rol decisiv: ''Sigur, este foarte important să boxez în fața susținătorilor mei. Vor fi probabil 10.000-12.000 de persoane în spatele meu. Ele îmi vor da o bună rezervă de energie și mă vor împinge să performez mai bine''.
DeGale, 29 ani, cu 21 victorii și o înfrângere în palmares, își va apăra pentru prima oară centura IBF câștigată în fața americanului Andre Dirrell în luna mai.