MENIU

Los Angeles Auto Show 2017. Imagini în premieră cu cel mai nou model Porsche

Los Angeles Auto Show 2017. Porsche a expus la salonul de la Los Angeles, modelul 718 Cayman GTS. Noile modele cu două locuri 718 Boxster GTS și 718 Cayman GTS, sunt disponibile în România cu prețuri de la 68.097 euro + TVA pentru 718 Cayman GTS și de la 69.803 euro + TVA pentru 718 Boxster GTS. 

Los Angeles Auto Show 2017. Puterea vehiculelor a crescut la 269 kw (365 CP) datorită unui canal de admisie nou dezvoltat și unui turbocompresor optimizat pentru motorul boxer de 2,5 litri, cu patru cilindri. În urma acestor îmbunătățiri, motorul oferă o putere mai mare cu 11 kw (15 CP) decât modelul 718 S și o putere mai mare cu până la 26 kw (35 CP) decât modelele anterioare GTS cu motoare aspirate natural. 

Modelele GTS ies în evidența în linia de modele 718 nu doar datorită tehnologiei, ci și datorită designului. Noul spoiler Sport Design de pe puntea față evidențiază caracterul sportiv al mașinii. Tipic modelelor GTS, lămpile auxiliare LED integrate în bară față și farurile Bi-Xenon sunt fumurii. În spate, stopurile, de asemenea fumurii, siglă neagră, spoilerul negru din spate și țevile de eșapament negre, poziționate central, ale sistemului de evacuare sport din echiparea standard oferă modelelor GTS un look sportiv autentic. Logo-urile negre GTS de la bază portierelor și jantele de 20 de închi vopsite negru (cu finisaj satinat) completează profilul roadsterelor.
 

Tot la Los Angeles Auto Show 2017, vizitatorii pot vedea și noul model Tesla.