MENIU

România - Kazahstan 3-1. Contra își începe cu dreptul parcursul la Națională

LIVE | România - Kazahstan. Fără nicio șansă la calificare, România a jucat joi seară penultimul meci din grupa de calificare la Campionatul Mondial - Rusia 2018 și prima partidă cu Cosmin Contra pe banca echipei naționale a României.

Naționala de fotbal a României a învins formația Kazahstanului cu scorul de 3-1 (2-0), joi seara, pe stadionul ''Ilie Oană'' din Ploiești, în Grupa E a preliminariilor Cupei Mondiale de fotbal din 2018, la meciul de debut al lui Cosmin Contra ca selecționer al echipei României.

min 82 Atacantul oaspeților, Turysbek, a finalizat cu capul, din interiorul careului, în stânga lui Tătărușanu

min 73 Contraatac superb al tricolorilor pe traseul Benzar, Chipciu, Keșeru iar ultimul a finalizat cu dreptul, la colțul lung, din colțul careului de 16 metri.

min 62 Budescu a executat o lovitură liberă, lateral dreapta, direct pe poartă, dar Pokatilov a respins în lateral.

min 54 Fază genială reușită de Budescu, cel care a izbutit o pasă cu spatele din întoarcere, pentru Grozav, acesta a scăpat singur cu Pokatilov, dar portarul a deviat.

min 53 Grozav a încercat un gol de generic, cu o foarfecă, din interiorul careului, dar a trimis pe lângă poartă.

min. 38 Budescu a transformat fără emoții lovitura de la 11 metri, obținută tot de el. Arbitrul a cerut inițial reexecutarea pe motiv că au intrat prea mulți jucători în careu

min 33 Budescu a deschis scorul după o fază absolut senzațională. Cu prima fentă și-a trimis un adversar la plimbare, apoi cu a doua fenta l-a umilit pe Beysebekov, după care cu un șut înșelător l-a învins și pe Pokatilov

min 22 Fază frumoasă de atac a tricolorilor, Grozav a driblat elegant în stânga, a centrat în careu acolo de unde Chipciu a încercat să reia cu capul, dar pe lângă poartă

min. 15 Suyumbayev a profitat de o eroare a lui Benzar și a încercat o finalizare la colțul lung, dar mingea a trecut pe lângă bara din stânga porții lui Tătărușanu

LIVE | România - Kazahstan.  La ședința tehnică din această dimineață ținută la stadionul "Ilie Oană" din Ploiești s-au decis culorile în care vor evolua cele două echipe. Tricolorii au ales tradiționalul galben, în timp ce oaspeții vor juca în echipament de culoare albă.

România - Kazahstan.  Înaintea debutului său pe banca naţionalei României în calitate de selecţioner, Cosmin Contra, a declarat, că speră ca în meciurile cu Kazahstan şi Danemarca, ultimele două din campania de calificare la Cupa Mondială din 2018, să se vadă o mică schimbare în jocul primei reprezentative. Contra a spus că speră ca, spre deosebire de Daum, să aibă rezultate pe banca naţionalei.

România - Kazahstan. „Încep un nou drum la echipa naţională. Am venit într-un moment greu la naţională, dar întotdeauna antrenorii depind de rezultate. Din păcate, antrenorul de dinaintea mea nu a avut rezultate şi asta a făcut ca el să nu mai continue aici. Eu am găsit un grup foarte bun la naţională, cu poftă de antrenamente. Le-am transmis jucătorilor nişte idei simple, dar sunt idei pe care le-am spus din inimă. Sper ca în meciurile cu Kazahstan şi Danemarca să se vadă o mică schimbare la naţională, pentru că nu pot schimba foarte mult în trei zile de antrenament. Vreau să se vadă altceva, adică o altă atitudine, să ne luptăm pentru fiecare minge. Sunt emoţii normale pentru mine înaintea unui vis împlinit. Normal că ele există, dar când începe meciul voi redeveni Cosmin Contra cel care se agită pe margine", a declarat Cosmin Contra.

LIVE | România - Kazahstan. Partida cu Kazahstan va reprezenta debutul lui Cosmin Contra pe banca echipei naționale a României, anunță Federația Română de Fotbal.

Informații utile:

- Partida va fi transmisă în direct la TVR 1.
- Porțile stadionului se deschid la ora 19:30. 
- Suporterii își pot achiziționa bilete în intervalul 12:00 - 21:45 de la casieria stadionului „Ilie Oană”.

Tricolorii și-au ales numerele pe care le vor purta la meci:

Portari: 1. Costel Pantilimon • 12. Ciprian Tătărușanu • 16. Florin Niță
Fundași: 2. Romario Benzar • 3. Cristian Ganea • 4. Mihai Bălașa • 6. Vlad Chiricheș • 21. Dragoș Grigore
Mijlocași: 5. Ovidiu Hoban • 7. Alexandru Chipciu • 8. Mihai Pintilii • 13. Alexandru Băluță • 14. Constantin Budescu • 15. Nicușor Bancu • 17. Ciprian Deac • 18. Răzvan Marin • 20. Sergiu Hanca • 22. Alexandru Ioniță • 23. Nicolae Stanciu
Atacanți: 9. Florin Andone • 10. Gheorghe Grozav • 11. Claudiu Keșeru • 19. George Țucudean.

ROMÂNIA - KAZAHSTAN, LIVESCORE. Bogdan Stancu este înlocuit de la națională

Mai multe articole despre:
fotbal live romania - Kazahstan