Liga 1. Patronul lui Dinamo, Ionuţ Negoiţă, s-a implicat în conflictul dintre Mutu şi Andone
Ionuț Negoiță a remis un comunicat în care a ținut să lămurească problema conflictului dintre Adi Mutu, managerul echipei, și Ioan Andone, antrenorul echipei.
"Fălcosul" spusese că Negoiță este șeful echipei și că doar finanțatorul poate vorbi despre Mutu și despre conducerea echipei.
Comunicatul lui Ionuţ Negoiță:
"Am plecat, firesc, de la premisa de bun-simţ că într-o organizaţie profesionistă trebuie să aduc profesionişti care ştiu ce au de făcut pentru că eu sunt de părere că patronul trebuie să asigure echilibrul financiar la club, iar restul oamenilor importanţi din organigramă - directorul general şi antrenorul principal trebuie să-şi facă profesionist treaba pentru care sunt plătiţi. Din nefericire, văd ca vechile metehne încă se mai manifestă la clubul meu şi, prin urmare, mă simt nevoit să fac următoarele precizări: Adi Mutu, directorul general al clubului face ce trebuie să facă şi am o comunicare corectă cu el.
În ceea ce-l priveşte pe Ioan Andone, îmi doresc să-şi facă ceea ce trebuie să facă şi consider că ar fi un bun început să-mi demonstreze că întelege acest lucru dacă, spre exemplu, în timpul conferinţelor de presă ar discuta doar despre fotbal şi despre responsabilităţile lui şi ale echipei şi ar evita pe viitor să mai intre în dispute legate de activitatea celorlalţi membri din conducerea clubului. Responsabilitatea activităţii acestora mă priveşte pe mine. Sper ca, măcar acum, dat fiind caracterul public al acestui mesaj, să fiu bine înţeles pentru că, din nefericire, discuţiile repetate avute în privat în trecut văd ca nu au produs efectul scontat".