Liga 1. Ilie Stan a semnat cu o echipă din campionatul nostru
Tehnicianul Ilie Stan, 49 de ani, a fost numit, miercuri, în funcţia de antrenor principal al echipei ASA Târgu Mureş, după plecarea lui Dan Alexa la Concordia Chiajna, informează site-ul oficial al grupării ardelene.
Stan se gândeşte să transfere anumiţi jucători pentru ca noua sa echipă să fie revelaţia campionatului. "Vin la o echipă dintr-o zonă cu tradiţie în fotbalul românesc. Vreau să scoatem maximum din etapele care mai sunt de disputat. Dacă vom reuşi transferarea a câtorva jucători de valoare, împreună cu lotul care este aici, cred că putem să facem o figură frumoasă şi, de ce nu, să fim chiar o surpriză pentru restul competitoarelor. E foarte greu, dar nu imposibil. Avem mult de muncă, chiar dacă timpul nu este de partea noastră. O pregătire bună de iarnă, dublată cu multă încredere din partea noastră şi a jucătorilor ne pot duce mult mai sus", a declarat Ilie Stan.
Tehnicianul şi-a făcut debutul în antrenorat în 2002 ca secund al lui Anghel Iordănescu la echipele arabe Al Ain, Al Ittihad sau Al Shabab, dar şi la echipa naţională a României. Ca antrenor principal a debutat în 2003, la Al-Seeb, în Oman. A mai pregătit echipele: FCM Târgovişte, Victoria Brăneşti, Steaua Bucureşti, Concordia Chiajna, FC Vaslui, FC Braşov, Zakho (Irak), ultima formaţie fiind Al Shamal (Qatar), conform news.ro.
Ca jucător, Ilie Stan a evoluat pentru echipe precum Gloria Buzău, Steaua Bucureşti, Cercle Bruges, FC Naţional, AEL Limassol sau Hapoel Petah Tikva, dar şi la echipa naţională a României.
Fostul antrenor al echipei ASA Târgu Mureş, Dan Alexa, şi-a prezentat demisia săptămâna trecută şi a semnat un contract cu gruparea ilfoveană Concordia Chiajna.