MENIU

Liga 1. Ce a spus Gigi Becali după înfrângerea Stelei cu Viitorul (1-3). Cum a dat vina pe Tamaş

<p>Gigi Becali </p>

Viitorul a învins Steaua cu scorul de 3-1 (0-0), sâmbătă seara, la Ovidiu, într-un meci din etapa a doua a fazei play-off a Ligii I de fotbal.

FC Viitorul a urcat pe primul loc în clasament după acest succes, conturat în repriza secundă.

Echipa antrenată de Gheorghe Hagi a reușit abia a doua sa victorie în fața Stelei, în 13 partide, după zece eșecuri consecutive. Singura victorie se înregistrase în 2013, cu 5-2 în Ghencea. FC Viitorul a reușit prima victorie cu Steaua pe teren propriu, după ce a pierdut precedentele șase meciuri.

Un lucru important pentru soarta partidei de la Ovidiu s-a petrecut în prima repriză, când fundașul stelist Gabi Tamaș a fost eliminat în minutul 17, pentru o intrare dură la Florin Purece.

"Nu a fost nicio surpriza, surpriza era daca erau toti jucatorii pe teren. A fost infrangere... pe doua greseli de-ale lui Nita. Ce poti sa spui cand joci din minutul 17 cu un om in minus. Tamas ne-a batut! Cine ne-a batut? Tamas si Nita, asta a fost! N-am niciun fel de ingrijorare. Noi si in 10 oameni am avut ocazii, puteam sa deschidem noi scorul de doua ori. Am avut si 11 metri!

Cu Hagi n-am vorbit dupa meci, noi nu discutam despre jocuri. Nu mai pot sa spun ca suntem principala candidata la titlu, ar trebui sa fim macar la egalitate cu primul loc ca sa pot sa spun asta. Sa vedem ce se intampla cu Dinamo. Am jucat cu CFR, mi-a placut echipa. Cu Viitorul n-am ce sa spun, o sa vedem cu Dinamo si cu restul, pe urma o sa-mi dau cu parerea! Orice pas gresit si gata!", a spus Becali pentru PRO TV.


În prima parte a meciului, Florinel Coman a avut o ocazie din lovitură liberă (12), iar Steaua a avut oportunități de gol prin Florin Tănase (9) și Ovidiu Popescu (45+3), tot din lovitură liberă.

FC Viitorul trebuia să primească penalty în min. 42, când Mihai Bălașa l-a ținut în propriul careu pe Coman.

Gazdele au deschis scorul imediat după pauză, prin Florinel Coman (46), care a marcat din apropiere, după o centrare a lui Romario Benzar.

Ovidiu Popescu (50) i-a dar iar emoții lui Rîmniceanu din lovitură liberă, iar gazdele și-au dublat avantajul prin Vlad Morar (56), care a marcat un gol cu un șut dintr-un unghi aproape imposibil.

Steaua a forțat pe cartea atacului și a avut două ocazii bune, însă Gnohere a reluat peste poartă cu capul (61) la centrarea lui Gabi Enache, iar apoi Bogdan Țîru a fost aproape de autogol (64), după un șut al lui Gnohere.

FC Viitorul a marcat al treilea gol prin tânărul Carlo Casap (74), care l-a surprins pe portarul Florin Niță cu un șut de la distanță.

Steaua a redus din diferență prin Denis Alibec (80), din lovitură liberă.

Până la final, gazdele au mai ratat prin Coman (81), Chițu (90+3), Morar (90+4), iar Steaua prin Alibec (90+1).

În sezonul regulat, Steaua s-a impus cu 3-1 (deplasare) și 2-0.

Becali nu e suparat si asteapta finalul play-off-ului pentru a lua masuri la echipa. Tamas si Nita sunt responsabili pentru esecul de la Ovidiu, spune patronul Stelei.

Mai multe articole despre:
Gigi Becali Hagi Viitorul