MENIU

Leo Messi, tată pentru a treia oară. Cum arată bebelușul

Familia Messi s-a mărit, atacantul argentinian şi soţia sa, Antonella Roccuzzo, devenind părinţii celui de-al treilea băiat, Ciro, iar fericitul eveniment s-a petrecut sâmbătă, când fotbalistul nu a putut participa la victoria echipei sale, FC Barcelona, 2-0 cu Malaga, în deplasare, în La Liga.

"Bine ai venit Ciro! Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, totul s-a desfăşurat perfect. El şi mama sa sunt foarte bine. Suntem super fericiţi", a scris Lionel Messi pe contul său Instagram, însoţind acest mesaj de o fotografie cu mâna noului născut.

Antonella, la rândul ei, a difuzat o fotografie a familiei în formulă completă, cu nou-născutul, avându-i la căpătâi pe Lionel, precum şi primii lor doi copii, Thiago (5 ani) şi Mateo (2 ani). "Nu-mi încap în piele pentru a exprima întreaga dragoste pe care o simt pentru ei! Bine ai venit, Ciro", a scris tânăra mamă. 

 

Mai multe articole despre:
copil tată Leo Messi