MENIU

Larisa Iordache, vizită-surpriză la spital

Larisa Iordache a suferit o ruptură a tendonului lui Achile la piciorul stâng chiar înaintea calificărilor la CM de la Montreal. 

Ea a scris pe Facebook, la 24 de ore de la accident un mesaj emoționant: ”Când am spus că sunt pregătită pentru orice nu mă aşteptam chiar la asta. Ce-i drept, m-a cam luat prin surprindere. Deşi sunt bulversată, încerc să îmi adun cuvintele pentru a putea să vă mulţumesc din tot sufletul. N-am crezut că toată munca noastră, a mea şi a antrenorilor, se poate evapora într-o fracţiune de secundă. N-am crezut şi încă pare un vis neplăcut. Dar, cum e vorba aceea, ”cazi de şapte ori, te ridici de opt”, eu o aleg de fiecare dată, iar acum din nou o să o fac, însă sper să îmi iasă mai bine. Mulţumesc încă o dată pentru mesaje, gânduri bune şi susţinerea voastră. Mulţumesc antrenorilor mei pentru tot. We are a team! Mulţumesc familiei mele pe care o iubesc şi mă iubeşte necondiţionat, pentru fiecare clipă în care îmi sunteţi alături. Mulţumesc”, a scris Larisa Iordache în mesajul de pe Facebook.

Gimnasta a fost vizitată la spital de prieteni apropiați, dar și de iubitul ei, Eduard Modoianu.

Mai multe articole despre:
operaţie sănătate Facebook Larisa Iordache