MENIU

JUDO. Guşă: Românii și ungurii se pot înțelege. Condiţia - să gândească frumos unii despre alţii

JUDO. Guşă: Românii și ungurii se pot înțelege. Condiţia: să gândească frumos unii despre alţii

Sportul nu ține cont de politică și înseamnă fair-play și respect. Așa a fost posibil parteneriatul dintre Ungaria și România, care a adus judo-ul în Liceul Nicolae Bălcescu din Gyula. Odată cu sportul, în țara vecină au ajuns chiar și produsele tradiționale românești. 

Elevii români de la Liceul Nicolae Bălcescu din Gyula vor practica judo gratis, cu susținerea ambelor federații, română și maghiară. 

"Românii și ungurii se pot înțelege cu o singură condiție, să gândească frumos unii despre alții. Colaborarea a ieșit foarte ușor. Pentru mine, este important că copilașii români din Gyula au posibilitatea să învețe judo. Momentul ăsta e un moment care ne arată că fair-playul din sport poate să transpară dincolo de pasiunile politice sau istorice care sunt negative. Și cum s-au comportat atât românii, cât și maghiarii. Reflectă, dacă vreți, spiritul ardelenesc. Pentru că în Ardeal suntem și români și maghiari și ne respectăm", a spus Cozmin Guşă.

Copiii vor avea antrenori atât din România, cât și din Ungaria, unde judo-ul se practică deja de doi ani în școli. 

"În Ungaria, avem un program special în școli. În ultimii doi ani programul a început în 300 de școli. Avem o legătură foarte bună cu Federația Română de Judo. Judo poate fi un pod între națiuni, între țări", spune Toth Lasszlo, președintele Federației Maghiare de Judo.

Sportivii români nu au mers cu mâna goală la colegii lor din Ungaria. Și produsele tradiționale românești au trecut granița.

"Dacă sportul românesc merge înainte, trebuie să meargă înainte și partea de produse românești. Produsele tradiționale românești, trebuie să mergem alături de cei mai buni ambasadori care, de fapt, sunt sportivii români", spune Călin Zanc, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Bivoli din Transilvania.

 

O secție de judo a fost deschisă la liceul românesc din Gyula, Ungaria

Mai multe articole despre:
Cozmin Guşă judo