MENIU

Jucătorii olandezi şi-au petrecut ziua liberă la plajă

Jucătorii echipei naţionale a Olandei şi-au petrecut la plajă ziua liberă primită după ce au obţinut calificarea în sferturile de finală ale Cupei Mondiale din Brazilia, informează AFP.

Selecţionerul Luis van Gaal a anulat antrenamentul prevăzut marţi dimineaţă, iar jucătorii au primit acceptul de a sta cu familiile lor la Hoteul Ipanema din Rio de Janeiro.

Mai mulţi fotbalişti au mers la plajă împreună cu soţiile sau prietenele şi cu copiii lor, aşa cum au făcut-o şi la precedenta zi liberă primită în timpul turneului.

Echipa olandeză îşi va relua pregătirile miercuri, iar a doua zi va pleca spre Salvador, unde sâmbătă este progtamat meciul cu Costa Rica, din sferturile de finală ale CM.

Reprezentativa Olandei, vicecampioană mondial en-titre, s-a calificat, duminică, în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, după ce a învins, cu scorul de 2-1 (0-0), selecţionata Mexicului, într-un meci disputat la Fortaleza în optimile competiţiei.