JO 2016: Handbal. Tadici dă vina pe Ryde pentru eşecul României: "Totul a fost la plesneală!"
După ce echipa naţională de handbal feminin nu a reuşit să iasă din grupele concursul de la Rio, chiar dacă era cotată cu şanse reale la o medalie, fostul selecţioner al tricolorelor, Gheorghe Tadici, l-a atacat dur pe antrenorul Tomas Ryde, pe care îl consideră vinovat de eşecul lui Neagu şi colegele ei.
"Doar mental coach-ul ne poate spune ce s-a întâmplat acolo, el trebuie să dea socoteală, că a fost tragedie când am terminat pe locul 7, la Beijing, deşi am fost la o secundă să prindem locul 4.
Am văzut şi eu, că vorbeau jucătoarele la time-out-uri, peste antrenor. Iar când intervenea antrenorul, spunea să nu luăm eliminări şi le mai zicea "Mai repede". Adica să nu luăm multe goluri. Toţi ceilalţi antrenori cereau agresivitate, noi ceream să primim mai multe goluri. Totul a fost la plesneală", a declarat tehnicianul conform DigiSport.ro.
Naţionala de handbal feminin a României s-a clasat pe locul 9 la Jocurile Olimpice de la Rio, acesta fiind cel mai slab rezultat al tricolorelor din cele patru participări la Olimpiadă, unde anterior au obţinut un loc 4 şi două locuri 7.
Rezultatele obţinute de România în grupa A la JO de la Rio sunt următoarele: 19-23 cu Angola, 13-26 cu Brazilia, 25-21 cu Muntenegru, 24-21 cu Spania şi 27-28 cu Norvegia.