JO 2016. Ce a spus nr.1 WTA, Serena Williams, despre retragerea din tenis
Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, numărul unu mondial, nu intenționează să se retragă din circuitul profesionist în viitorul apropiat, în ciuda vârstei sale (34 ani), pregătindu-se în aceste zile pentru participarea la JO de la Rio, unde speră să-și completeze palmaresul olimpic cu două noi medalii de aur, conform Agerpres.
"Iubesc ceea ce fac în fiecare zi și îmi place să fiu pe teren, iubesc competiția", a declarat campioana din Statele Unite, care va evolua la JO 2016 atât la simplu, cât și la dublu, alături de sora sa mai mare, Venus (36 ani).
"Toți visăm la turneele de Mare Șlem, însă Jocurile Olimpice sunt diferite", a continuat Serena Williams, care a câștigat în luna iulie al șaptea său titlu la Wimbledon. "Prima mea medalie de aur am apreciat-o mult mai mult decât alte trofee", a adăugat ea.
"Faptul că am câștigat deja titlul olimpic mă eliberează de presiune", a conchis jucătoarea americană, cu 22 de titluri de Mare Șlem în palmares, citată de AFP.
Serena Williams a cucerit prima sa medalie olimpică de aur la simplu în 2012, la Londra. Ea mai are în palmares trei titluri olimpice la dublu, toate cucerite împreună cu Venus Williams, la Sydney (2000), Beijing (2008) și Londra (2012).