MENIU

JEAN PADUREANU, internat la ELIAS. Diagnostic TERIBIL al MEDICILOR

Jean Pădureanu

JEAN PADUREANU. Fostul preşedinte al clubului de fotbal Gloria Bistriţa, JEAN PADUREANU, este internat la Spitalul Elias din Capitală, din cauza unor probleme cardiovasculare severe. JEAN PADUREANU are şi diabet, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, directorul medical al unităţii sanitare, Dana Safta.

JEAN PADUREANU. Potrivit directorului medical al Spitalului de Urgenţă Elias, JEAN PADUREANU a fost adus duminică la unitatea sanitară, de la aeroport, după ce a acuzat o stare de confuzie.

"Iniţial s-a suspectat că ar fi avut accident vascular cerebral, dar, în urma investigaţiilor, medicii au stabilit că este vorba de un diabet sever decompensat şi o suferinţă cardiovasculară severă", a spus dr. Dana Safta. Ea a precizat că JEAN PADUREANU este internat la Secţia neurologie a Spitalului Elias.

JEAN PADUREANU a fost judecat în dosarul transferurilor de jucători, Curtea de Apel Bucureşti urmând să pronunţe marţi decizia finală în această cauză. În acelaşi dosar sunt acuzaţi Victor şi Ioan Becali, George Copos, Gheorghe Popescu, Gheorghe Neţoiu, Mihai Stoica şi Cristian Borcea.

La ultimul termen de judecată, procurorul a solicitat pedepse de închisoare cu executare pentru fraţii Ioan şi Victor Becali, George Copos şi Cristian Borcea, în cazul lui Mihai Stoica precizând că faptele s-au prescris conform noului Cod Penal. Pentru Gheorghe Popescu, JEAN PADUREANU şi Gheorghe Neţoiu, procurorul a cerut închisoare cu suspendare.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată, în 2 octombrie 2008, pe cei opt oameni de fotbal, în legătură cu efectuarea de tranzacţii ilegale la transferurile unor fotbalişti către cluburi din străinătate, ceea ce ar fi produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului şi de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.

În rechizitoriul DNA sunt prezentate 12 transferuri ale unor fotbalişti români, efectuate de la cluburile Dinamo Bucureşti, Rapid Bucureşti, Gloria Bistriţa şi Oţelul Galaţi către cluburi din străinătate, în perioada 1999-2005.