MENIU

JEAN PĂDUREANU nu își mai recunoaște vizitatorii din închisoare

JEAN PĂDUREANU nu își mai recunoaște vizitatorii din închisoare

JEAN PĂDUREANU. Alzheimer în formă avansată şi demenţă mixtă este diagnosticul dat de medicii de specialitate în cazul lui Jean Pădureanu. Fostul preşedinte al Gloriei Bistriţa nu-i recunoaşte nici măcar pe vizitatori, scrie ziarulring.ro.

JEAN PĂDUREANU. "Au fost momente când a fost vizitat de rude sau de apropiaţi şi nu a reuşit să-i recunoască. Nu ştie pe ce lume se află, uită şi de tratamente, şi de tot. Norocul este că acum i-au dat însoţitor, că altfel ar fi putut să şi moară în spitalul penitenciarului, unde este internat. Nici măcar nu ştie că este în puşcărie", a povestit, pentru "ring", o rudă a lui Jean Pădureanu, aflată în aceste zile în Bucureşti şi care a preferat să rămână anonimă.