Irina-Camelia Begu, în finala de dublu de la Seul
Perechea Lara Arruabarrena/Irina-Camelia Begu (Spania/România) a acces, sâmbătă, în finala probei de dublu din cadrul turneului de la Seul, cu premii de 500.000 de dolari, profitând în semifinale de abandonul cuplului Maria Kirilenko/Yanina Wickmayer (Rusia/Belgia), informează wtatennis.com, potrivit Mediafax.
Kirilenko şi Wickmayer au abandonat după primul set, câştigat de Begu şi Arruabarrena cu 7-5.
În finală, Irina-Camelia Begu şi Lara Arruabarrena vor întâlni perechea Mona Barthel/Mandy Minella (Germania/Luxemburg).
Calificarea în finală este recompensată cu 180 puncte WTA şi un premiu total de 9.222 de dolari.