MENIU

Irina Begu şi Raluca Olaru, calificate în optimi la Cincinnati

Perechea formată din jucătoarele române de tenis Irina Begu şi Raluca Olaru s-a calificat, luni, în optimile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 2.536.154 dolari, după ce au învins cu 3-6, 7-5, 10-6 favoritele numărul opt, Abigail Spears (SUA)/Katarina Srebotnik (Slovenia). 

Româncele s-au impus într-o oră şi 44 de minute, iar victoria le-a asigurat un cec de 9.545 dolari şi 105 puncte WTA, conform Agerpres.

Următoarele adversare vor fi învingătoarele din meciul Shuko Aoyama (Japonia)/Darija Jurak (Croaţia) - Lauren Davis/Alison Riske (SUA).

În alt meci, Monica Niculescu şi taiwaneza Su-Wei Hsieh s-au calificat în optimi la dublu, după 6-2, 6-2 cuplul Johanna Konta (Marea Britanie)/Christina McHale (SUA).

Următoarele adversare vor fi învingătoarele din meciul Kristina Mladenovic (Franţa)/Anastasia Pavliucenkova (Rusia) - Lucie Hradecka/Katerina Siniakova (Cehia/N. 6).

Niculescu şi Hsieh au mai făcut pereche anul acesta la Biel-Bienne (Elveţia), unde au câştigat titlul.

Simona Halep, a doua favorită la simplu, va juca direct în turul secund, cu americanca Taylor Townsend (21 ani, 134 WTA), învingătoare în faţa altei jucătoare venite din calificări, Monica Puig (Porto Rico), cu 3-6, 6-3, 6-2.

Mai multe articole despre:
Raluca Olaru Irina Begu