MENIU

Investitorii spanioli, băgați în ședință de fanii lui Dinamo: ”Vrem să știm dacă s-au plătit datoriile”

Noii acționari din “Ștefan cel Mare” au promis plata tuturor datoriilor, iar acum toți suporterii lui Dinamo așteaptă ca aceștia să se țină de cuvânt.

Alexandru Anghel, unul dintre membrii programului DDB, a cerut public acționarilor clubului “alb-roșu” să achite cât mai repede datoriile.
 
“Știu că trebuia să vină niște bani de la investitorii spanioli, pentru că sunt niște plăți urgente de câteva sute de mii de euro. Aș dori, dacă se poate, să îmi confirme domnul Șerdean că au apărut respectivii bani și că s-au făcut plățile pentru aceste datorii urgente”, a declarat membrul DDB, la ProSport.
 
Dorin Șerdean, omul care a intermediat negocierile pentru vânzarea clubului din “Ștefan cel Mare”, explică.
 
Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.