MENIU

Interesul poartă fesul! Ce condiție pune Mitică Dragomir pentru a deveni socios la Dinamo

Dumitru Dragomir (74 ani), fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a vorbit despre situația în care a ajuns Dinamo și a dezvăluit condiția pentru care se va înscrie în programul ”Doar Dinamo București”.

Formația din Ștefan cel Mare se luptă pentru evitarea retrogradării în acest sezon. ”Câinii” se află pe locul 13 în play-out, iar, recent, planurile roș-albilor au fost date peste cap din cauza celor 6 cazuri de COVID-19 de la echipă.

Dumitru Dragomir a analizat situația de la Dinamo și a explicat că se va înscrie în programul socios DDB doar dacă bucureștenii vor rămâne pe prima scenă a fotbalului românesc și în următotorul sezon.

De asemenea, fostul președinte al LPF, a vorbit și despre misiunea pe care o au Gheorghe Mulțescu și Cornel Țălnar până la finele acestui sezon.

”Îmi pare rău de Dinamo. Să văd ce fac acum și le bag și eu niște bani. Îmi fac card DDB. Dacă intră în divizia B, mă mai gândesc. Dacă se salvează, atunci vreau să mă bag. Membru Elite.

Dinamo a avut una dintre cele mai bune organizări de club. Cu centru de juniori puternic. S-a ales praful. Și acolo sunt antrenori tari, e Emil Ursu, care ar trebui să fie unul dintre primii 5 din țară.”

Citește continuarea declarațiilor pe realitateasportiva.net.