MENIU

Îngrozitor! Unul dintre cei mai mari jucători ai Stelei s-ar fi sinucis

Un fost câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua în 1986, Lucian Bălan (56 de ani), s-ar fi sinucis, conform Digisport. Informaţia nu a fost confirmată oficial. Fotbalistul a făcut parte din marea generaţie a roş-albaştrilor, din anii 80.

"M-a sunat aseară, am vorbit cu el la telefon, trebuia să vină astăzi la mine să discutăm. Cred că avea o problemă din moment ce m-a sunat. Ştiu că acum două săptămâni a murit mama lui, era singura lui rudă. Este o veste absolut şocantă pentru mine şi acum am realizat că el de fapt n-a mai ajuns astăzi la mine", a declarat pentru ProSport Cătălin Cherecheş, primarul din Baia Mare.

"Merita şi el o casă, măcar o garsonieră. Realizăm că trebuia să ajutăm aceşti oameni abia după ce nu mai sunt", a spus preşedintele de imagine al Stelei, Helmuth Duckadam.

Apropiaţii fostului fotbalist spun că Lucian Bălan era foarte afectat de moartea mamei lui. Bărbatul de 56 de ani avea mari probleme financiare.

Puţinii bani pe care reuşise să-i strângă în cariera de jucător s-au "evaporat" după Revoluţie, din cauza devalorizării leului . A rămas cu un apartament la bloc, în Baia Mare, şi cu încercări de a-şi face o carieră în antrenorat. N-a avut rezultate în această meserie, Bălan s-a făcut taximetrist în 1995, apoi jurnalist la un ziar din Baia Mare, iar prin 2007 făcea o emisiune la o televiziune locală, tot în Baia Mare.

A avut două tentative de sinucidere. Bălan a ajuns la limita subzistenţei şi a încercat să se sinucidă. Un alt lucru care l-a împins spre acest gest disperat e faptul că are datorii de sute de milioane de lei vechi.

"M-a surprins şi m-a îndurerat această veste. Ştiam că trece printr-o perioadă foarte grea. Nu credeam că va recurge la acest gest. Ca şi coleg, a fost extraordinar, inimos, s-a văzut şi în teren, prin devotamentul lui. Îmi pare rău", a spus Gabi Balint, fost coleg cu Lucian Bălan la Steaua.

Mai multe articole despre:
Steaua Lucian Balan