MENIU

Imaginea care arată "nebunia" provocată de meciul secolului Floyd Mayweather - Manny Pacquiao

O fotografie postată pe Twitter arată aglomerația de avioane private din Las Vegas, din momentul meciului secolului la box, scrie Business Insider. 

Celebrități și oameni cu bani din întreaga lume au sosit la Las Vegas, cu avioanele personale, pentru a asista la confruntarea dintre Floyd Mayweather și Manny Pacquiao, câștigată în cele din urmă de american.

O fotografie postată de un om de afaceri și preluată de presa americană arată aglomerația de avioane private de pe aeroportul din Las Vegas.

Meciul secolului a stârnit pasiuni și pofte nebunești de pariuri. Totalul pariurilor încheiate pe seama confruntării dintre cei doi campioni ar putea ajunge la 100 de milioane de dolari.

Nu este singurul efect. Se pare că meciul a adus la Las Vegas 200.000 de fani, autoritățile spunând că rata de ocupare a hotelurilor este de aproape 100%.

Orașul s-a învârtit în ultimele zile în jurul meciului. Cazinourile au anunțat diverse evenimente, petreceri și concerte ale svedetelor muzicii, precum Puff Daddy, Snoop Dogg, Lil Wayne sau Jay-Z.