Iker Casillas s-a însurat în secret cu Sara Carbonero. Cum arată frumoasa lui soţie
Portarul reprezentativei Spaniei, Iker Casillas, s-a căsătorit în secret cu partenera sa, ziarista Sara Carbonero, în cadrul unei ceremonii care a avut loc înaintea Săptămânii Sfinte, dezvăluie ziarul iberic ABC.
Cei doi au fost însoțiți la fericitul eveniment doar de fiul lor Martin și de doi martori, unul dintre aceștia fiind sora miresei, Irene Carbonero. Ceremonia a fost atât de privată, încă nici măcar părinții mirilor nu au fost prezenți, adaugă publicația.
Iker Casillas și Sara Carbonero au o relație care durează de aproape șase ani, iar acum așteaptă nașterea celui de-al doilea lor copil, conform Agerpres.
Relația lor a devenit publică cu ocazia Cupei Mondiale din 2010, unde cei doi s-au făcut remarcați după faimosul lor sărut, în direct, după finala câștigată de Spania în fața Olandei (1-0 după prelungiri).
Duminică seara, la Cluj-Napoca, Iker Casillas a fost titular în poarta reprezentativei Spaniei la meciul amical încheiat la egalitate cu selecționata României (0-0).