MENIU

Ianis Hagi, fericit după transfer: “În sfârşit, totul s-a terminat!”

Ianis Hagi a oferit primele declaraţii după ce scoţienii de la Glasgow Rangers au anunţat transferul său definitiv de la Genk. 

Mijlocaşul român în vârstă de 21 de ani s-a declarat încântat că toate discuţiile din ultima perioadă s-au încheiat cu decizia scoţienilor de a-l cumpăra definitiv. Ianis Hagi a semnat un contract pe trei ani cu Rangers.

“În sfârşit s-a rezolvat, sunt fericit că agenţii mei au făcut o treabă bună. Clubul a fost excelent cu mine aşa că sunt extrem de fericit că totul s-a terminat. 2019 nu s-a încheiat prea bine pentru mine, aşa că nu eram fericit când a început 2020, dar experienţa de la Rangers a schimbat lucrurile. Iar cariera a luat-o pe o pantă ascendentă, aşa că am început să-mi placă, mai ales meciurile din Europa League au fost fantastice, în special cel cu Braga de acasă” – a declarat Ianis Hagi pentru site-ul oficial al celor de la Rangers.

Colaborarea cu managerul Steven Gerrard, dar şi atmosfera creată de fanii de pe Ibrox Park l-au convins pe Hagi că Rangers este cea mai bună alegere pentru cariera sa.

Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.

Mai multe articole despre:
ianis hagi transfer rangers declaratii